VISUL TAU E SA LUCREZI IN BIG4 ?

Posted: 28/01/2015 in Interviu
Etichete:, , , , , ,

sclav corporatist

Unii oameni dedica cea mai mare parte a energiei, timpului si implicit a vietii lor pentru a se pregati in vederea accesului in categoria corporatistilor din gama Big4. Pentru a intra in aceasta „casta” aleasa (dupa parerea lor) a „gulerelor albe”, ar face aproape orice, in ciuda tuturor cliseelor arhicunoscute despre corporatisti (materialism preponderent, consumism excedentar, urmarirea carierei ca unic scop al vietii, inregimentare, fara viata personala si timp liber, executanti pe banda rulanta, mici piese de schimb intr-un perpetuum mobile).

Pe buna dreptate te poti intreba de ce acesti oameni se inghesuie totusi la „portile imparatesti ale coporatiilor”?

Motivele sunt multiple : unii auto-iluzionandu-se cu o viata mai buna din punctul lor de vedere, altii pentru cariera fulminanta sau pentru „poleiala” cu care sunt intampinati/manipulati la interviuri si ulterior in team-building-uri sau seminarii motivationale, altii pentru bani (salarii de regula peste medie, fara grija clasica a zilei de maine), altii pentru toate aceste motive (cumulate).

Si toti acestia ignora sau nu cunosc sau vor sa uite cazurile de „burnout” popularizate in mass-media, desi cu siguranta sunt mult mai multe…aceste cazuri apar ca un necrolog, o lunga lista macabra de vieti distruse, de drame zilnice :

* Aprilie, 2007. Raluca Stroescu, Manager de audit la „Ernst&Young”, a fost gasita moarta in locuinta ei. Cauza decesului: stop cardio-respirator, dupa o lunga perioada de stres si extenuare. Avea 31 de ani. A fost gasita in fata calcula­to­rului din camera ei, cu doua dosare de audit in brate. Sub presiunea unor deadline-uri, Raluca muncise aproape non-stop, luni de zile, fara week-end-uri sau sarbatori legale. Cantarea sub 40 de kilograme, era aproape un schelet.
* Mai, 2009. Madalin Groza, 32 de ani, seful celui mai mare magazin Orange din Arad. A murit intr-o noapte, in urma unui anevrism cerebral, agravat de un stres enorm si o oboseala cronica. Colegii si rudele lui au povestit ca „Madalin era extrem de suparat din cauza sarcinilor de serviciu tot mai grele, aproape imposibil de realizat.”
* Martie, 2010. Carmen Ramona Ciciu, 36 de ani, programator la compania „Ipsos In­teractive Services”, s-a prabusit in fata calculato­ru­lui de pe birou, in urma unui stop cardio-respi­rator. A murit cateva zile mai târziu, din cauza unui edem cerebral, pus pe seama stresului si a exte­nuarii. Colegii ei spun ca muncea enorm, ca uneori ramanea la birou pana dimineata, cand o lua de la capat cu lucrul. Avea doi copii gemeni, de 3 ani, care au ramas fara mama;
* Noiembrie, 2010. Lavinia Samoila, 32 de ani, fost manager la „L’Oreal”
, s-a sinu­cis aruncandu-se de la etajul opt al blocului in care locuia. Avea tot ce si-a dorit vreodata, o masina de lux cu sofer, un salariu colosal, un apartament aranjat ca in re­viste. N-avea insa niciodata timp pentru viata ei personala, nu avea o viata, de fapt. Traia singura, iar vecinii spun ca n-o au­zeau vorbind decat despre stresul enorm pe care il indura zilnic la serviciu.

…si as putea continua tot asa….

Cele de mai sus sunt, desigur, aplicabile oricarei corporatii, din orice domeniu, principiile fiind general valabile, doar poate „uniformele” sa difere….

De partea cealalta a baricadei insa, va invit sa audiati/vizionati, atat cat veti reusi sa aveti timp si rabdare, o „mostra” din „cantecul” oficial al „sirenelor”…:) respectiv interviul ZF Live cu dna.Carmen Baibarac, HR Senior Manager at Deloitte Romania .

http://www.zf.ro/zf-live/cum-sa-ajungi-sa-lucrezi-pentru-o-companie-din-big4-urmariti-inregistrarea-emisiunii-zf-live-cu-carmen-baibarac-hr-senior-manager-at-deloitte-romania-13664612

Daca ti-a placut articolul sau informatiile ti s-au parut utile, nu uita te rog sa dai like si, daca vrei, sa il distribui prietenilor tai sau sa lasi un comentariu cu parerea ta!

Anunțuri
Comentarii
  1. Am auzit și eu de cazurile astea în urmă cu ceva timp și pot spune că am rămas șocat.
    Acum și celelalte companii au adoptat sistemul sarcinilor imposibil de realizat, însă salariul l-au menținut la nivelul mini.

    Apreciază

  2. arpol224 spune:

    Nu, nu am acest vis. Cei de mai sus sunt cazuri nefericite. Sunt multe de discutat pe aceasta tema. Romanii au intrat recent in capitalism, pe o piata libera. Momentan invata. Se schinuie sa invete. Inca testeaza. Nu sunt invatati cu munca la birou in mediul corporatist. Nu stiu unde sa se opreasca, cat e prea mult si cat e prea putin. Se straduiesc, dar pana la urma vor invata. Occidentul sta mai bine la acest capitol, deoarece au experienta in acest tip de societate. Au invatat sa imbine munca cu satisfacerea nevoilor. Observ si in societatea romaneasca acelasi lucru. Oamenii, si ma refer la tanara generatie, incep sa se trezeasca la realitate. Am lucrat in primii ani la firme mici romanesti, si vreau sa spun ca aici lucrurile stateau foarte prost la capitolul munca. Peste tot foarte multa munca. Livrari rapide si efort intens. Urcand catre companii medii, internationale, am simtit ecosisteme de lucru mai relaxate, bazate pe crearea de locuri de munca placute, spre o viata linistita si de durata. Daca aceste lucruri nu se intampla si in alte companii mici, medii sau mari, este numai vina managerilor. La jobul actual sunt intr-un fel independent, nimeni nu ma intreaba nimic atata timp cat ceea ce produc impreuna cu echipa este de calitate si se incadreaza in timp. Insa a trebuit sa am aceasta independenta ca sa-mi dau seama ca cel care ma impingea de la spate catre un ritm intens si o munca cu stres eram eu. Eu cel transformat de cei din jur, fiindca i-am lasat sa ma impinga acolo. Trebuie sa invatam sa spunem „nu”, chiar daca se poate mai repede. Si mai trebuie sa invatam sa vrem mai putin. Pentru ca pentru acel putin mai mult nu se merita efortul. Raman la ideea ca trebuie sa invatam sa muncim. Si mai avem un minus, Romania nu este o tara construita in asa fel incat oamenii sa se regenereze dupa munca. La acest capitol statul nu ne ajuta, din pacate. Avem nevoie de mai multe parcuri, mai multe modalitati de a face miscare, mai multe moduri de a iesi si intra repede in oras, un transport mai putin aglomerat, un oras mai putin aglomerat. Nu prea ne axam pe viata, in Romania.

    Apreciază

    • concediere spune:

      Da, sunt multe de discutat si de la caz la caz mai bine, pentru a cunoaste omul, contextul, etc inainte de a judeca sau de arunca piatra…
      Cei mai multi insa, din cate cunosc eu, merg pe principiul „intre 2 rele” : decat sa stau 12-14h la serviciu pe un salariu minim/mediu pe economie, mai bine stau la fel, dar de la 1000 euro net in sus…si „decat nefericit si sarac, mai bine nefericit si bogat” 🙂
      E mult de discutat si pe tema : „nu stiu unde sa se opreasca”, pentru ca, fara sa le iau apararea salariatilor (care au si unii din ei „bubele” lor), sistemul e bine gandit in detrimentul salariatului, respectiv sa dau un simplu exemplu : in 99% din cazuri nu o sa vezi vreun sef care sa-ti dea in scris ca trebuie sa ramai sa termini o lucrare pe care ti-a dat-o inainte sa se termine oficial programul de lucru, pentru ca tu, daca esti in stare, sa poti refuza, tot in scris. Seful iti va spune verbal, iar daca tu ramai zilnic peste program din cauza volumului mare de munca si a lipsei de personal, se considera „munca patriotica/voluntara” sau ca esti prost organizat,ineficient sau neperformant 🙂
      Legat de firme mici, medii sau mari si de modul de lucru : de acord, e si o problema de management superior si totodata e problema celei mai mari parti a oamenilor care accepta sa fie sclavi, din „x” motive. In firmele respective exista si nuante insa : depinde la ce departament nimeresti, depinde de sef, de colegi, de PCR (pile-cunostinte-relatii), etc. Deci, pana la urma, asa as tinde si eu sa spun ca, totul depinde de tine, indiferent de sistem, de management defectuos, etc, de modul cum/cand constientizezi ce se intampla pentru a te putea salva la timp si a nu ajunge in situatia celor de mai sus. Dar, repet, e foarte simplu sa vezi lucrurile din exterior, fara sa ai toate datele necesare, sa tinzi sa invinovatesti pe unul si pe altul…pana nu te-ai „incaltat cu pantofii” altuia, dupa cum se spune, nu o sa intelegi/stii niciodata de ce s-au intamplat anumite lucruri..
      Legat de job-ul tau actual, tu esti un caz fericit, privilegiat, dar ia vezi ceilalti prieteni/rude cum o duc sau altii, oameni simpli, vecini, cunostinte…
      Ideal asa ar fi, cum spui tu : sa inveti sa te respecti, sa stii cand sa te opresti, sa spui „NU’, sa doresti mai putin, sa nu te inglodezi in datorii/credite, sa fii constient mai ales.. si da, din pacate, aproape nimic in RO nu e axat pe viata, ai concluzionat bine..

      Apreciază

    • Ionut spune:

      dar de ce trebuie sa ne placa capitalismul ? ca e la moda? ieri pupam in fund rusii, azi pupam americanii? ca suntem o frunza in vant ca natie? o natiune de moluste blegi nevertebrate? capitalismul pute a gunoi.

      Apreciază

  3. calinakimu spune:

    „Gulerele albe”…sunt oamenii ce si-au predat calitatea de OM prefernd-o pe aceia de robot certificat prin modul cum consimt sa-si sacrifice bunul cel mai de pret : VIATA !
    Motivul ?! Ce…mai conteaza?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s