Vrei sa lucrezi la Orange? Cel mai mic salariu net este de 350 euro (peste salariul mediu net din Romania)

Posted: 25/09/2014 in Diverse, Interviu
Etichete:, , , , , ,

Orange

Tot din serialul interviurilor marca ZF Live, mai jos aveti un extras dintr-un interviu din aprilie 2014 cu dna. Ioana Marcu, Director de Reurse Umane al Orange Romania.

Daca sunteti interesati de o cariera in cadrul Orange, veti afla din informatiile de mai jos care este strategia viitoare in domeniul angajarilor, ariile de dezvoltare viitoare, politica de resurse umane si multe altele.

Reporter ZF : Ati dat drumul la angajari?
Ioana Marcu : Da, sunt semne bune. Nu as putea spune insa ca am avut pana acum vreo intrerupere a angajarilor, suntem constanti in ceea ce facem an de an in acest domeniu.

Reporter ZF : Urmeaza o perioada in care veti mari numarul de angajati ai companiei?
Ioana Marcu : Nu, nu vom mari numarul, ramanem constanti. An de an angajam cam in aceleasi domenii. De exemplu, avem un domeniu asa-numit „front-line”, unde avem oameni din customer-service si din propriile magazine si din vanzari. Pe locurile 2 si 3 se claseaza profilele de IT si inginerie.

Reporter ZF : Care este profilul candidatului care aplica azi pentru o pozitie la Orange?
Ioana Marcu : Pentru a simplifica lucrurile, am sa spun ca avem 2 tipuri de profile :
     –un profil standard – fie ca este de vanzari/customer-service/inginerie, etc;
     –cateva profile de nisa – aparute odata cu digitalizarea si evolutia tehnologiei, respectiv pe partea de online/webdesign, etc.
Noi angajam atat angajati cu experienta, cat si juniori, avand in vedere ca avem multe programe dezvoltate in colaborare cu universitatile, care se numesc „Orange, first step”, un program de mare succes, pentru ca am crescut numarul de studenti, care fac practica la noi, an de an, ajungand la vreo 300. Ei lucreaza in diverse departamente cam 3 saptamani, pe baza optiunii lor, timp in care invata, ii instruim, le dam si diplome la sfarsit, iar pe cei mai buni, ii angajam. Daca nu ma insel, am angajat pana acum vreo 25 de studenti.

Reporter ZF : Deci, anual cati oameni angajeaza Orange?
Ioana Marcu : Cam 6-700 oameni.

Reporter ZF : Este un numar semnificativ pentru a evolua modul cum se schimba generatiile pe piata muncii. Cum se pregateste Orange pentru noua generatie de angajati, asa-numita generatie Y?
Ioana Marcu : Aceste generatii sunt in functie de anul nasterii, de educatia pe care au primit-o, fiind diferita : se incepe cu baby-boomer, apoi generatia Y, generatia X si Millenias. Acestea sunt generatiile conform incadrarii anterioare. De exemplu, cei nascuti in anii ’70 sunt generatia Y, cei nascuti in ’80 sunt X, iar cei nascuti dupa ’85 sunt Millenias. Cei din generatia Millenias sunt diferiti, au niste competente si niste zone, care pentru noi nu sunt asa de evidente pentru ca noi nu le-am avut (de ex pe zona de IT, lucrul cu calculatorul si cu orice fel de device, smartphones, tablete, etc), ei avand deci niste competente mai bune decat noi, sunt mai deschisi catre comunicare si nu au nevoie de un management excesiv in control. Au nevoie de un mediu placut sa lucreze. De fapt, studiile facute despre viitorul muncii (peste 50 de ani) arata ca este foarte importanta expertiza si mai putin ierarhia, astfel incat se va lucra din ce in ce mai mult pe proiecte si cu oameni care au expertiza necesara in anumite domenii, fie ca ai un job stabil sau esti freelancer, cu mai multi angajatori. Deci este mai putin importanta ierarhia si controlul, pentru ce conteaza cel mai mult, in final, este rezultatul.In viitor, studiile arata ca organizatiile se vor aplatiza din punct de vedere al ierarhiilor, care vor fi din ce in ce mai putin importante, structurile de putere se vor desfiinta, se vor fluidifica, iar transversalitatea va incepe sa conteze din ce in ce mai mult, sa poti sa lucrezi cu oameni din diverse proiecte/departamente, cu diverse competente/nivele de senioritate ca experienta, iar ceea ce va conta in final va fi rezultatul echipei/proiectului comun.

Reporter ZF : Ce ati schimbat in cadrul companiei pentru a va adapta noilor provocari ale generatiei Y?
Ioana Marcu : In primul rand, avem munca transversala pe agenda programelor de dezvoltare, mediul de lucru, programul de dezvoltare al managerilor care sa puna accent pe managementul diferentelor intre generatii, pentru ca managerii sa fie pregatiti cu stiluri diferite, pentru tipuri diferite de angajati. Actualmente s-a acutizat pe piata concurenta pentru angajarea talentelor, iar cum oamenii talentati si buni intotdeauna au fost putini, ii putem atrage si cu un mediu de lucru placut si cu un manager deschis la idei noi.

Reporter ZF : Cum sunt ultimele generatii? Mai slab sau mai bine pregatite decat cei de acum 5-10 ani?
Ioana Marcu : Este destul de greu de raspuns, pentru este vorba de o perceptie subiectiva, probabil ca si noi cand ne-am angajat imediat dupa facultate, fara a avea vreo experienta, eram mai slab pregatiti fata de oamenii cu experienta. Cred ca se schimba modul de invatare, astfel incat eu nu-i consider mai slab pregatiti, ci diferiti, ei avand niste abilitati in niste zone in care noi nu am avut si nu sunt asa de buni pe partea de acumulare de informatii, asa cum eram noi invatati. Pana la urma insa, experienta face diferenta, nu doar acumularea de informatii, teoria fara practica. Deci, noi ii luam ca atare, ii si angajam pe cei potriviti.

Reporter ZF : Cu ce sunt diferiti? Cum arata din punctul dvs.candidatul ideal?
Ioana Marcu : In primul rand, trebuie sa fie o persoana comunicativa, prietenoasa, care isi doreste sa realizeze ceva dupa o zi de munca, 1 saptamana sau 1 luna, nu care vine si pleaca doar pentru ca are ceva de facut pentru care esti platit. In al doilea rand, o persoana care vrea sa se auto-depaseasca, vrea mai mult de la viata, vrea sa invete lucruri noi, deci curioasa. Nu in ultimul rand, o persoana care sa-si doreasca sa-si investeasca timpul rational, cu folos, nu doar pentru bani.

Reporter ZF : Pai, cine nu munceste pentru bani? Toata lumea munceste pentru bani!
Ioana Marcu : In principal, da, dar daca aceasta chestiune ar fi rezolvata, care ar fi urmatorul lucru pe care l-ai face? Care ar fi urmatorul lucru pentru care vii la serviciu?

Reporter ZF : Pai, cu banii poti sa faci orice!
Ioana Marcu : ..si dupa aceea? Presupunand ca ai 3 oferte de job identice, unde te duci? Asta e intrebarea la care noi vrem sa se raspunda, pentru ca suntem o firma, care platim peste salariul pietei. In acest sens, avem niste studii anuale despre nivelul salariilor pe tipuri de job-uri, pe domenii de activitate, etc.

Reporter ZF : …si cat le dati? 400-500-700 euro?
Ioana Marcu : Va dati seama ca la 2750 angajati, nu as putea sa va spun…

Reporter ZF : Care este atunci cel mai mic salariu?
Ioana Marcu : Este peste media Romaniei, adica peste 350 euro net. In plus, avem un concept pe care il utilizam tot timpul, respectiv „total reward”, adica avem o parte fixa + o parte variabila, anuala, care reprezinta un bonus de performanta/comision din vanzari.

Reporter ZF : La cat ajunge un bonus de performanta fata de salariul lunar? 2 salarii lunare, 6 salarii?
Ioana Marcu : Este un procent din salariul anual pe care noi il facem ca urmare a business-case-ului anual.

Reporter ZF : Noi ne-am uitat pe date si am vazut ca Orange este una dintre cele mai productive companii din Romania, daca raportam cifra de afaceri la numarul de angajati, respectiv 400.000 euro/an. Va uitati la acest indicator?
Ioana Marcu : Desigur, avem si noi 3 indicatori mari : venituri, EBIDA si cash-flow.

Reporter ZF : In conditiile in care media nationala este in jur de 70.000 euro din punct de vedere venituri raportate la numarul de angajati, iar dvs aveti 400.000 euro, ceea ce este imens, cum se reflecta acest lucru in modul in care sunt tratati angajatii care va aduc asemenea venituri mari ?
Ioana Marcu : Noi, tot timpul, avem lucrurile descrise de sus in jos, adica avem niste obiective mari la de companie, apoi obiective medii la nivel de departamente (pentru ca una e sa fii in tehnic si alta in vanzari) si in final, obiective individuale. Aceste 3 nivele sunt nivelele in baza carora noi comunicam coerent cu angajatii raportat la rezultate. Oricum, de principiu, inainte de orice, oamenii trebuie sa inteleaga foarte clar ce vrem de la ei, iar daca reusim acest lucru, putem deveni eficienti. In acest fel, putem sa si masuram performanta angajatilor. Apoi, ceea ce facem este sa ne asiguram ca planul de beneficii, in care intra si programele de dezvoltare profesionala si tichetele de masa si team-building-urile, etc reprezinta foarte bine rezultatele companiei si invers. Stiti foarte bine ca au fost perioade grele in care veniturile au scazut, perioade in care veniturile au fost constante si perioade in care veniturile au inceput sa creasca, iar acest lucru se reflecta in ceea ce facem noi cu angajatii, nu este un decalaj intre ceea ce facem noi si ceea ce se intampla cu compania. Acestea sunt niste lucruri care merg impreuna.

Reporter ZF : Le explicati insa situatia economica a companiei, angajatii cunosc aceste cresteri sau scaderi de venituri?
Ioana Marcu : Mai mult decat atat, in fiecare an avem o caravana care umbla prin toata tara, pentru ca avem o serie de angajati care sunt in tara, pentru a populariza informatiile despre companie catre oameni si, in plus, avem si Intranet, unde toti angajatii au acces la toate informatiile de interes. De asemenea, lunar, postam informatii despre strategia companiei si despre situatia economica, iar angajatii pot sa vada lunar daca suntem conform target-ului sau nu, ceea ce se reflecta si in veniturile lor.

Reporter ZF : Ne-ati vorbit de beneficii…care sunt cele mai apreciate programe de beneficii? Ce prefera angajatii?
Ioana Marcu : In primul rand, angajatii nostri vor sa se dezvolte, astfel incat avem programe de dezvoltare profesionala anuala, iar fiind programe deschise angajatii se pot inscrie la ce tip de program doresc. In al doilea rand, exista partea variabila a veniturilor, adica bonusurile sau comisioanele din vanzari si in al III-lea rand, sunt programe particularizate pentru angajati, de ex unii isi doresc abonamente la anumite clinici medicale, altii la altele si uite asa…

Reporter ZF : Actualmente, la ce proiecte lucrati din punct de vedere al resurselor umane? Exista proiecte pe care le actualizati anual?
Ioana Marcu : Da, avem o strategie legata de provocarile de business, respectiv avem 2 directii principale : unul se refera la digitalizare, care este o tendinta tot mai accentuata pe piata si vrem sa mergem pe principiul „inside out”, adica sa pornim cu angajatii nostri si apoi sa vedem in ce masura putem sa folosim si in exterior anumite servicii. De ex facem studii care pleaca de la verificarea numarului de angajati care detin tablete, smartphones si ce aplicatii folosesc mai des sau ce fac concret cu ele..astfel incat am aflat, de ex ca mai mult de 90% folosesc noi tehnologii. Apoi, cealalta directie principala se refera la inovatii, aplicatii noi dezvoltate de catre angajati. De ex, de-abia a fost incheiat un program de succes, care se numeste „Saptamana aplicatiilor”, in care am avut „Orange go”, angajatii s-au inscris voluntar la training-urile online pentru a afla despre cum pot folosi aceasta aplicatie si tot voluntar s-au inscris sa se duca in magazinele Orange pentru a invata clientii cum sa foloseasca aceasta noua aplicatie.

Reporter ZF : Care sunt pozitiile pentru care se recruteaza cel mai greu in industria telecom?
Ioana Marcu : Probabil ca nu o sa va spun o noutate, este vorba despre IT. Noi nefiind o firma de IT, folosim insa multe echipamente care tin de anumite competente IT, astfel incat este o granita foarte fina intre IT si Telecom. De ex.colaboram foarte bine, de multi ani cu Politehnica si sponsorizam studentii cei mai buni, am creat si un mic laborator pentru ei, o retea virtuala, cu tehnologie noua, astfel incat e foarte greu de spus ce tine strict de IT si ce tine strict de Telecom, ele se intrepatrund, de fapt. Noi in continuare recrutam si vom recruta in domeniul IT, insa este mai dificil, pentru ca avem mai multe investitii in acest domeniu.

Reporter ZF : Ce faceti ca sa-i atrageti la dvs?
Ioana Marcu : In primul rand, am reorganizat echipa de recrutare intr-un mod diferit, luand din piata recrutori specializati pe IT. In al II-lea rand, avem foarte multe evenimente derulate in colaborare cu facultatile de automatica, inginerie, IT, din toata tara, o serie de workshop-uri de interes pentru studenti. Apoi, este foarte important brandul de angajator, adica noi ne mandrim cu lucrurile bune pe care le facem si le vom comunica mai mult. In plus, avem o serie de programe tip well-being, adica de echilibrare a balantei munca-viata personala, de ex programe despre nutritie, programe la care se inscriu angajatii daca vor sa afle mai multe informatii despre un anumit subiect, apoi despre parenting, care a fost extins in toata tara, programe de relaxare prin masaj, despre hobby-uri (fotbal, ciclism, etc), de pictura,etc. In concluzie, vrem ca oamenii sa fie sanatosi si sa vina cu placere la birou, sa fim deci un angajator bun si dorit de oameni.

Reporter ZF : Nu exista riscul sa deveniti prea intruzivi in viata salariatilor?
Ioana Marcu : Nu, atata timp cat totul se bazeaza pe voluntariat. Avem de ex „Business Orange School”, care functioneaza astfel : angajatul se duce pe Intranet si isi alege cursurile de interes, impreuna cu managerul sau.

Reporter ZF : Cat de importanta este constructia unui brand de angajator? Ce faceti pentru acest lucru?
Ioana Marcu : Astfel cum v-am spus, suntem constienti ca salariul este un element important, insa nu si singurul, astfel incat in plus fata de salariu noi facem tot felul de lucruri, an de an, pentru a fi din ce in ce mai buni, pentru ca potentialii angajati sa ne aleaga. De ex. ne-am certificat „Top Employer”, ceea ce este un brand international, bazat pe standarde internationale de HR obtinute in urma unei evaluari foarte riguroase, astfel incat poti sa iei certificarea respectiva sau nu, iar noi suntem mandrii ca am obtinut-o pentru cel de-al II-lea an consecutiv, fiind recertificati pe Europa la nivel de Grup, fiind doar 40 de companii in Europa care au aceasta certificare la nivel de Grup. Acest lucru demonstreaza ca mergem intr-o directie buna, la nivel de calitate internationala.

Pentru cei interesati sa urmareasca interviul live, aveti aici inregistrarea.

Daca ti-a placut articolul, nu uita sa dai like, sa il distribui prietenilor tai si sa lasi un comentariu cu parerea ta!

Anunțuri
Comentarii
  1. radu spune:

    Mincuni asa spuneau si despre cursurile gen sales academy, ulterior participari nu primesti nici o diploma deci n-ai vreo acreditare pentru trainigurile la care participi.traininguri neconcludente iti furnizeaza undeva la 80%de informati deja stiuta.trainarul ridica din umeri cand pui o intrebare mai dificila.ofoarte prosta comunicare intre departamente unde gasesti doar colegi de un cinism extraordinar.

    Apreciază

    • concediere spune:

      Buna,
      Inteleg ca ai fost salariatul lor pentru o anumita perioada de timp, astfel incat este foarte bine si iti multumesc ca ti-ai expus punctul de vedere.
      Cei care vor intentiona sa se angajeze la Orange vor putea astfel sa tina cont si de punctul tau de vedere (cunoscand anumite lucruri din interior) sau nu.
      Multumesc
      Seara buna!
      Maria

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s